Ca părinte de adolescent ai nevoie să auzi sfaturi practice care să vă ajute pe tine și pe adolescentul tău să navigați printre emoțiile zilnice și relația pe care o (re)construiți.

În rolul de consilier parental am responsabilitatea să ajut părinții să își găsească empatia față de ei înșiși și față de copiii lor și să pun becuri în unghiurile întunecate ale adolescenței.

Da, adolescența este pe deplin atât de dramatică pe cât se spune. Deși ești preocupat de ceea ce se întâmplă cu copilul tău, dacă preocuparea este mai mult orientată spre rezultatele adolescentului decât spre sprijin emoțional și comunicare, sunt mari șanse ca adolescentul să nu parcurgă sănătos această etapă. Dar poți alege să redefinești spaima că adolescentul tău se va rata în grija firească. Ți-ai petrecut primii doisprezece ani din viața copilului interacționând cu el, iubindu-l, învățându-l.

Iar o percepție constructivă asupra adolescenței te va ajuta să accesezi cu ușurință multe resurse.

Și atunci, trăirile intense din timpul adolescenței: afecțiunea și protecția, aventura și miracolul, încrederea și trădarea, plăcerea și durerea, înaintarea și retragerea – toate le vei putea întâmpina cu mai multă acceptare și compasiune, accesând aceste resurse.

Poți găsi în tine rezerve infinite de compasiune, care sunt absolut necesare în călătoria plină de miracole pe care o avem zi de zi. Poți să te surprinzi pe tine însuți regăsind vie în tine adolescența interioară. Poți face un scop din a deveni un model pentru copilul tău, căruia brusc la 12 ani îi cade vălul de pe față și te vede în toată splendoarea ta de om.

Una din resursele compasiunii vine din (1) neurofiziologie. Ceea ce trăiesc adolescenții se datorează, în primul rând, modificărilor în dezvoltarea creierului. Chiar dacă relația lor cu comportamentul nu este în linie dreaptă, tu vei observa explicit efectele. 

Uneori aceste modificări te vor năuci complet. Una dintre ele este schimbarea limbajului, care acum reprezintă mai degrabă o serie de mormătuiri. Auzi expresia “nu-mi pasă” mult mai des decât ți-ai fi imaginat vreodată. Cuvântul “gen” e folosit ca adverb, adjectiv, prepoziție, conjuncție, substantiv, verb. Iar vocabularul s-a redus la LOL, OMG, ROF, BFF, IDK. 

FYI mai sunt și altele, lista nu se oprește aici.

Când ieșiți împreună ești rugat să mergi cu câțiva metri mai în spate. Uneori, dacă nu împlinești anumite așteptări, ești trimis în direcții precise (de exemplu: “la naiba”). Apare o flexibilitate a gusturilor greu de înțeles și de acceptat. Programul de somn este absolut de neînțeles (trezit la 3 PM doar pentru a ieși cu prietenii). Iar tentativa ta de comunicare, dacă nu e aleasă în momentul optim și în forma agreată de adolescentul tău, va eșua. De exemplu: “vorbește cu mine” va duce în mod sigur la o muțenie încăpățânată, venită la pachet cu priviri ucigașe. În aceste momente poate fi extrem de dificil pentru tine și foarte consumator emoțional. 

Întorcându-mă la resurse, o altă resursă de compasiune e mantra aceasta: (2) “ADOLESCENTUL E PUR ȘI SIMPLU COPLEȘIT ȘI NU ȘTIE UNDE SĂ CAUTE AJUTOR”. 

Și când adolescentul are iluzia controlului, tot greu îi este, fără niciun dubiu. E mare lucru, ca părinte, să găsești uneori în tine forța să nu zici nimic, doar să-l ții în brațe în timp ce plânge. Asta poate crea o bază solidă de încredere pentru discursul ulterior: “nu aș vrea să treci și tu prin ce-am trecut eu”.

Tot la resurse intră și (3) respectul reciproc care începe să se dezvolte după vârsta de 1 an a copilului tău și continuă pentru tot restul vieții. Când copilul tău înțelege că are voință proprie și și-o poate exercita e foarte important să nu te lași prins în toate suișurile și coborâșurile emoționale pe care le trăiește copilul tău. E foarte important să acționezi calm, să spui ce ai de spus și să îți păstrezi poziția. Poți începe să faci asta constant la ORICE vârstă a copilului tău. 

SĂ ACȚIONEZI CALM, SĂ SPUI CE AI DE SPUS ȘI SĂ ÎȚI PĂSTREZI POZIȚIA. 

Cu alte cuvinte, să-ți tratezi copilul cu respect față de el ca ființă umană și mai ales cu respect față de emoțiile lui.

Adolescenții nefericiți sunt dificil de detectat. Paradoxal poate, în 2021 grija părintească și resursele financiare nu au întotdeauna efectul protector așteptat asupra sănătății mintale a adolescenților, care se simt suprasolicitați și goliți pe interior. Grija părintească, din păcate, nu vine întotdeauna la pachet cu dezvoltarea propriei identități. Poate pentru că privilegiile și implicarea excesivă a părinților vin la pachet cu așteptări crescute care, din păcate, nu sunt tocmai calea potrivită pentru dezvoltarea unui SENTIMENT SĂNĂTOS DE SINE a copilului. 

Observ de foarte devreme strădania părinților legată de ceea ce fac sau știu copiii. Este o strădanie firească ținând cont de curentele actuale de parenting. Dar îngroparea înțelepciunii interioare de părinte cu informații oferă o siguranță temporară, un succes pe termen scurt și o reducere trecătoare a anxietății. În plus, fură enorm din timpul de autoreflexie absolut necesară unui părinte. 

Demersul este bine intenționat, dar convingerea părintelui că aceste eforturi (de informare excesivă) vor ajuta copiii să fie autonomi și fericiți, nu-l scutește pe părinte de eșec. Ca în orice alt rol din viață, supraimplicarea și supracompensarea în rolul de părinte duce, în mod cert, la o presiune uriașă asupra copilului.

Ca părinte e foarte important să nu-ți pierzi (4) perspectiva observatorului și să-ți reanalizezi periodic valorile, să-ți răspunzi periodic la întrebările: “Ce este fericirea pentru mine?” și “Ce este lipsa fericirii pentru mine?”

Părinții cu care interacționez direct știu că uneori e inconfortabil ce le comunic. Poate pentru că în afară de preocuparea de a spune ce doresc sau ce au nevoie părinții să audă, în afară de soluțiile pentru problemele copiilor lor, încerc să-i ajut să reflecteze la schimbările dificile și necesare pe care trebuie să le facă ei ca adulți.

Dacă ne uităm doar la copii, putem interpreta greșit, banaliza sau să ascundem sub preș cauzele reale.

Și din păcate, dacă nu vedem clar ce contribuție avem noi ca părinți, problemele se vor întoarce și ne vor bântui și pe noi și pe copiii noștri în forme dureroase.

Legat de griji, eu chiar cred că adolescenții care au astăzi 15 ani vor găsi soluții pentru problemele create de șederea prelungită pe display și vor reuși să dea comunicării forma potrivită atotprezentului online trăit acum.

Așadar, lectura aceasta se adresează acelor părinți care au destul curaj să evalueze periodic felul în care își îndeplinesc rolul de părinte. Ai investit mult în acest rol până acum, parcă prea mult încât să-ți permiți un eșec.

Ilustrația îi aparține lui Davide Bonazzi.