Cancerul este o boala în care celulele normale ale organismului se înmulțesc fără niciun control. El ia naștere deoarece mai multe gene din celule, care controlează creșterea acestora suferă mutații.
Oamenii se pot naște cu unele gene deja modificate sau pot prezenta mutații atunci când celulele sunt expuse unor agenți din mediu care cauzează cancerul, cum ar fi substanțele chimice din tutun sau radiațiile soarelui.
Este nevoie de mai multe mutații ale genelor pentru ca o celulă să se transforme în una canceroasă, care să se dezvolte necontrolat.
Procesul prin care se declanșează cancerul durează cel mai adesea ani buni, chiar și decenii.
Cancerul reprezintă de fapt, peste 200 de boli diferite, întrucât fiecare organ sau țesut din corp poate da naștere unui tip propriu de cancer.
Când vorbim de moștenirea unui cancer, vorbim, de fapt, despre moștenirea unei gene mutante care ar putea declanșa cancerul. Se estimează că doar aproximativ 10% dintre cancere sunt moștenite, iar 90% sunt dobândite sau sporadice. Chiar dacă moștenești o genă mutantă, nu vei avea întotdeauna cancer, întrucât acest lucru depinde de afectarea altor gene pentru a-l declanșa.
Nu toate cancerele care afectează o familie sunt cauzate de mutații genetice ereditare. De exemplu, o familie de fumători înrăiți, pur și simplu au în comun același factor de risc pentru apariția cancerului.
Așadar, cum arată armele tale pentru a preveni cancerul?
- Nu fumezi (nici măcar pasiv) și eviți astfel cancerul la plămâni, gură, gât, laringe, pancreas, vezică, col uterin, rinichi și pancreas.
- Mănânci zilnic fructe, legume și cereale integrale. Ai o greutate în limite normale și te protejezi astfel de cancerul de sân, prostată, plămâni, colon și rinichi.
- Nu consumi alcool sau consumi rar și în cantități mici. Te protejezi, astfel, de cancerul de sân, colon, plămâni, rinichi și ficat.
- Limitezi mult consumul de carne procesată. Astfel, reduci riscul anumitor tipuri de cancer conform Agenției Internaționale pentru Cercetarea Cancerului.
- Alegi o dietă mediteraneană ce conține fructe și legume, cereale integrale, leguminoase și semințe. Așadar vei avea un risc redus de cancer de sân.
- Alegi grăsimi sănătoase, consumi mai des ulei de măsline în loc de unt și pește în loc de carne roșie. Îți menții o greutate sănătoasă și astfel, poți reduce riscul apariției cancerului de sân, prostată, plămâni, colon și rinichi.
- Faci mișcare minim 30 minute zilnic. Pe lângă faptul că te ajută să-ți controlezi greutatea, îți reduci riscul de cancer mamar și cancer de colon.
- Te protejezi de soare. Cancerul de piele este unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer – și unul dintre cele mai prevenibile. Eviți soarele de la amiază între 10:00 și 16:00, când razele soarelui sunt mai puternice. Când ești în aer liber, stai la umbră cât mai mult posibil sa porți ochelarii de soare și o pălărie cu boruri largi. Acoperi zonele de piele expuse. Porți îmbrăcăminte care acoperă cât mai mult posibil din piele. Optezi pentru culori strălucitoare sau întunecate, care reflectă mai multe radiații ultraviolete în detrimentul pastelurile sau bumbacul decolorat.
- Nu uiți de protecția solară. Folosești o cremă de protecție solară cu spectru larg, cu un SPF de cel puțin 30. Faci asta chiar și în zilele înnorate și o folosești în toate anotimpurile. Aplici crema cu generozitate și repeți aplicarea din nou la fiecare două ore – sau mai des dacă înoți sau transpiri. Eviti bronzarea artificială. Este chiar mai dăunătoare decât lumina naturală a soarelui.
- Prevenirea cancerului include și protecția împotriva anumitor infecții virale. Te-ai vaccinat pentru Hepatita B deoarece știi ca Hepatita B poate crește riscul de a dezvolta cancer la ficat. Dacă ai o fata în varsta de 11-15 ani te bucuri ca vaccinul HPV este în programul național de vaccinare în România și astfel ea este protejată de această infecție. Poate în 2020 nu ai reușit sa faci examinarile periodice pentru cancer de piele, de colon, de col uterin și sân. Te vei organiza cu siguranță să recuperezi în vara anului 2021 aceste examinări.
- Faci din somnul de calitate o prioritate. Un somn insuficient sau o calitate redusă a somnului este asociat cu creșterea în greutate, care este un factor de risc al cancerului.
- Ai grijă să ai un aport suficient de vitamina D. Acest lucru te ajută să reduci riscul de cancer de prostată și cancer de colon.
Poate faci deja toate aceste lucruri pentru tine, dar poate ai alături oameni dragi care nu reușesc încă.
Schimbarea în bine se produce în relații cu mult sprijin din partea celor dragi și a profesioniștilor.
Oamenii fac schimbări în stilul de viață din multe motive, altele decât riscul de cancer, dar toți ar trebui să fim conștienți de opțiunile care ne pot scade sau crește posibilitatea de a face cancer.