Adolescența copilului tău e o perioadă în care crești ca părinte și ca om mai mult decât ai putea crede vreodată că ar fi posibil. Ca părinte nu ești niciodată cu adevărat pregătit. Ai momente în care te simți neputincios, neliniștit, neajutorat. Cauți și găsești soluții, dar unele ți se par prea simple, altele imposibil de realizat.
Iar în adolescență ai mari șanse, ca uitându-te la copilul tău, să-ți pui întrebarea pe care fiecare părinte și-o pune: CU CE AM GREȘIT?
Grija că i se poate întâmpla adolescentului tău ce doar citești că li s-a întâmplat altora sau că copilul tău va face ce doar ai auzit că au făcut alți adolescenți este copleșitoare.
În adolescență copilul tău începe să perceapă legăturile dintre lucruri într-un mod în care anterior îi era inaccesibil. Însă, această schimbare aduce totodată și dificultatea de a anticipa consecințele propriilor acțiuni.
Toate acestea au loc în timp ce i se dezrădăcinează fibrele care îl legăseră de tine și încearcă să își găsească locul și ritmul. Un adolescent își cultivă propriile mijloace de apărare împotriva contopirii anterioare cu tine. Privești apusul unei relații în care tu erai zeul perfect ce îl apără de răul lumii.
Dar, să nu crezi nicio clipă că nu mai ai nicio influență asupra copilului tău în adolescență.
E capcana în care intrăm uneori și deznădejdea care ne cuprinde aproape zilnic. În continuare are mare nevoie să îi oferi o direcție prin exemplul personal. Vrea să-i câștigi respectul. Așteaptă să-i oferi opțiuni de reacții, din care ulterior poate alege el însuși în situații în care lucrurile nu decurg cum și-a dorit sau cum a anticipat. Chiar dacă o regulă pentru un adolescent e ancora perfectă de răzvrătire împotriva regulii și bineînțeles împotriva ta, că tu ai creat-o.
Pentru că adolescentul trece prin schimbări radicale, tu trebuie la rândul tău să faci schimbări în ceea ce privește modul în care îți exprimi dragostea. Doar așa va putea să își dezvolte resursele interne pentru a-și gestiona sentimentele. Tocmai de aceea trebuie să fii foarte atent când acorzi atenție prea mare criteriilor exterioare ale succesului, când îl critici, când ești intruziv emoțional. Sau dimpotrivă, când nu ești disponibil, deși el ar avea nevoie.
Adolescentul se confruntă cu schimbări fizice și psihice care vor sădi în mintea lui o mulțime de întrebări. El se întreabă: “Voi fi prea înalt sau prea scund?” sau “Îmi va rămâne o cicatrice după coșul acesta enorm de pe bărbia mea?” Iar răspunsurile pe care și le dă, vor avea un impact pozitiv sau negativ asupra identității lui.
În această perioadă te găsești deseori surprinsă de ceea ce simți și tu la rândul tău. Mai ales în momentele în care adolescentul tău se descarcă într-un torent dezlănțuit de emoții, imposibil de stăpânit. Nu ți-ai fi imaginat niciodată că poți simți anumite lucruri. Ajungi să faci și să spui lucruri de care apoi ți-e rușine. Jignești și plângi la rândul tău. Dar ai parte și de o iubire imensă, de momente de conectare autentică, de împărtășire.
E nevoie să găsești echilibrul între a respecta nevoia de independență a adolescentului tău și stabilirea unor limite adecvate, între dorința de a-și găsi identitatea proprie și nevoia de a avea alături un model.
Copilul tău nu este obligat să aibă aceleași gusturi ca tine. Dar va observa atent ce valori ai tu, chiar dacă le va respinge uneori cu toată forța. Dacă îl constrângi, interferezi puternic cu abilitatea de a-și construi un sentiment de sine.
Ca să poți găsi acest echilibru și să poți fi alături de adolescentul tău, e foarte important să înțelegi ce simte. Și sunt mari șanse să nu-ți arate asta direct, ci prin alegerile pe care le face sau nu le face. Alegerile lui în materie de muzică, dans, îmbrăcăminte, limbaj și relații pot să-ți spună despre copilul tău mai multe decât poate exprima el însuși între 12 și 24 de ani. Când un adolescent zice “nu știu”, în spatele lui “nu știu” e o lume întreagă cu sens. Devii, așadar, ca o mimoză părinte care captează cu atenție ce transmite adolescentul tău.
Dar poți să înțelegi ce simte DOAR dacă ai exercițiul acesta cu tine. “Cum mă simt?” este poate una din întrebările la care este cel mai greu să-ți răspunzi uneori. Am dreptate?
Anii adolescenței sunt ani decisivi deoarece lucrurile pe care le face copilul tău în această perioada pot lăsa urme adânci asupra întregii vieți. Sigur ai mai auzit asta și când copilul tău era în primele 1000 zile de viață și apoi când a început școala. E adevărat pentru fiecare din ele. Fiecare etapă este importantă. Diferența este că, în adolescență, nu-ți mai poți veghea copilul așa cum făceai înainte. Dar, poate e mai bine așa, pentru autoprotecția ta. Vei afla peste ani despre o parte din lucrurile pe care le-a făcut copilul tău în adolescență, când răul a trecut. Când el însuși va râde de ideile ridicole cărora le-a căzut pradă.
Dar până atunci, cum se descurcă acum adolescentul tău cu presiunea exagerat de mare la care îl supune mediul, la care îl supui chiar tu? Mulți adolescenți au o remarcabilă capacitate de a purta o mască pozitivă, în spatele căreia se poate ascunde o stimă de sine gata să se prăbușească în orice moment.
Aceștia sunt adolescenții care au fost protejați excesiv de dezamăgiri. Și acum, un eșec minor îi dezechilibrează serios. Atât de puternic îi afectează, încât nu reușesc să se bucure de adolescență și se poticnesc la fiecare pas.
E foarte important să fii proactiv și să zici în continuare ce crezi că e bine sau nu pentru adolescentul tău.
Dar spune-o asertiv și apoi vezi-ți de treaba ta. Și observă calm ce se alege de ceea ce ai zis. E cea mai bună lecție din care copilul tău poate învăța autocontrolul pe care îți dorești atât de mult să-l aibă.
Și când simți că nu mai ai resurse și simți că nu mai știi cum să cum să te descurci cu adolescentul tău, te poate ajuta să te oprești, să observi, să reflectezi o clipă la cum faci tu lucrurile, întrebându-te:
Cum ai fost tu ca adolescent? Cum te-ai simțit? Ce-ai făcut? Pe cine ai avut alături? Părinții tăi au avut capacitatea de a-ți transmite că te iubesc într-un fel în care tu, ca adolescent, ai putut înțelege? Poți schimba ceva în bine pentru copilul tău dacă te tratezi de amnezia de care suferim toți când ne gândim la propriile revolte din propria adolescență? S-ar putea ca răspunzând la aceste întrebări să afli că copilul tău nu se simte la fel de singur pe cat te-ai simțit tu. Se simte altfel. Dar cum?
Adolescenții sunt diferiți între ei, chiar dacă observăm lucruri comune. Sunt diferiți față de ei înșiși de la o zi la alta.
A fi alături de adolescentul tău e mai ușor de împlinit dacă te gândești ce repede trece, dacă înțelegi corect rolul tău și îți păstrezi calmul.
A fi alături de el înseamnă să-l sprijini în încercările lui de a-și rezolva singur problemele.
A fi alături de el înseamnă a avea respect pentru nevoia lui de a-și dezvolta autonomia, care este o nevoie umană înnăscută. Așa își va putea asuma provocarea de a lua propriile decizii care deseori nu vin întâmpinarea așteptărilor noastre.
A fi alături înseamnă a-i permite să ia o decizie care este cu adevărat a lui și învață din consecințele acesteia, fără sa fie influențată de nevoile sau grijile tale ca părinte.
A fi alături înseamnă a oferi sprijin pentru nevoile copilului tău, nu a fi intruziv, adică a-ți împlini tu nevoile tale pentru el. Asta ar putea duce la dezvoltarea unui fals sine și nu-și va da seama cine este el cu adevărat.
Nu trebuie să ai o părere despre absolut orice face adolescentul tău. Poți uneori și doar să observi liniștit tatuajele făcute deja.
Contezi mai mult decât ți-ai închipuit și mai mult decât va recunoaște adolescentul tău vreodată.
Sper să găsești ceva ce ți se potrivește. Și sper să nu-ți pierzi simțul umorului în adolescența copilului tău, ai mare de nevoie de acest simț magic.
