Când un copil vine pe lume nu îl învățăm cum să fie trist sau furios. Aceste lucruri sunt înnăscute.
Însă motivele pentru care un copil devine trist sau furios se învață. Părinții au un rol esențial în învățarea acestor scheme emoționale.
Emoțiile au în mod fundamental rol de adaptare.
Toate emoțiile pot fi adaptative sau dezadaptative, în funcție de cum le gestionăm și cum ne afectează viața. Și toate sunt esențiale pentru experiența umană în general, dar în adolescență ele capătă o intensitate și o complexitate aparte.
De exemplu, frica îl poate proteja pe adolescent. Îl ajută să evite consumul de substanțe sau să nu-și asume riscuri inutile. Dar aceeași frică îl poate bloca când vrea să răspundă la școală, pentru că se teme că va fi judecat greșit.
Bucuria intensă îl mobilizează și îl energizează. Dar dacă îl copleșește (precum atunci când persoana care îi place îi dă like la postare), poate să-l distragă de la ceea ce are de făcut.
Dacă îi ajutăm pe copiii noștri să le regleze, chiar și emoțiile intense pot deveni funcționale.
Memoria noastră emoțională ne ghidează în relația cu copiii
Părinții sunt primii de la care copiii învață deprinderi pentru gestionarea emoțiilor și comportamentelor. Tot părinții îi pot ajuta să capete încredere astfel încât să poată utiliza aceste deprinderi în prezența oricărei emoții puternice.
Adolescentul, prins între nevoia de individualizare și în tornada unor transformări fizice, emoționale și relaționale teribile, este adesea derutat de ceea ce simte și nu găsește mereu resursele sau limbajul necesar pentru a exprima intensitatea trăirilor. Poate simți chiar că limbajul îi limitează experiența.
De aceea e bine să ne reamintim că nu e niciodată prea târziu pentru părinți să organizeze emoțiile copiilor lor.
Emoțiile se prezintă în foarte multe culori, sunt dinamice și în permanentă schimbare după niște reguli care ne scapă în ziua imediat următoare celei în care parcă parcă am înțeles cum să ajutăm copilul adolescent.
Dar putem cu siguranță să ne ajutăm copiii să-și înțeleagă emoțiile și rolul lor în problemele lor reale sau cele din imaginația lor. Și ce ne ajută în acest proces este să reflectăm cum contribuie emoțiile la experiența noastră zilnică de a fi om. Putem găsi resurse în propria noastră istorie emoțională, în memoria noastră emoțională.
Pentru că noi știm deja că emoția este calea spre o învățare profundă și durabilă. Să încercăm să vedem emoțiile copiilor noștri ca pe o poartă pe care intrăm în relația cu ei.
Când adolescentul simte o durere emoțională și ne caută sprijinul, atât el cât și noi pășim în acea conversație cu propriul set de preocupări și blocaje. În acele momente este esențial să găsim puterea să interacționăm cu copilul nostru ca un adult matur.
Să fim alături de el ajutându-l să identifice ce simte, organizând ce simte până la un nivel în care emoțiile devin funcționale.
Cum ne ajută cercetările să înțelegem reglarea emoțiilor
Se presupune că emoțiile pozitive anulează efectele cardiovasculare secundare ale emoțiilor negative.
Studiile confirmă că muzica și alte activități artistice pot juca un rol important în reglarea emoțiilor și bunăstarea generală. De aceea e important să oferim copiilor acces la diverse forme de artă pe tot parcursul copilăriei. Astfel ei își vor construi propriile strategii de autoreglare.
Un număr tot mai mare de cercetări a arătat că etichetarea unei emoții, adică a-i spune pe nume, poate ajuta la reglarea acesteia, similar cu alte forme intenționate de reglare emoțională, cum ar fi reevaluarea și distragerea atenției.
Într-un studiu clinic pe persoane cu frică de păianjeni, cercetătorii au testat exact acest lucru.
Participanții au fost expuși în mod repetat la un păianjen viu, iar cercetătorii au comparat apoi efectele mai multor strategii: etichetarea emoției (“mă simt anxios”, “îmi e frică”), reevaluarea situației, distragerea atenției, și simpla expunere fără nicio strategie anume.
O săptămână mai târziu, cercetătorii au testat din nou participanții, de data aceasta cu un alt păianjen, într-un context nou. Grupul care și-a etichetat emoțiile în timpul expunerii inițiale a prezentat acum cel mai redus răspuns fiziologic de stres (măsurat prin conductanța pielii) și a reușit să se apropie mai mult de păianjen decât grupul care s-a distras.
Astfel, poate contraintuitiv, pentru că de obicei credem că vorbind despre frică o amplificăm, etichetarea afectului (stării emoționale) poate ajuta la reglarea aspectelor emoției într-un context clinic.
Când ascultarea e mai importantă decât explicația
E atât de greu să te abții ca părinte să nu încep să sapi în sufletul adolescentului ca să afli cauza emoțiilor lui. Tentația e mare să întrebi, să investighezi, să rezolvi. Dar haideți să ne amintim cum procedam cu copiii când erau mici.
La cursul de prim ajutor, primul lucru pe care îl zic despre febră este că ea trebuie scăzută, mai ales la copilul mai mic de 5 ani. Nu ne consumăm energia aflând cauza, tipul virusului sau al bacteriei, doar reglăm temperatura.
Cam așa procedăm și cu emoțiile adolescenților. Uneori e suficient să ne ascultăm copilul, care își face curaj să ne spună ce simte pentru că a învățat în trecut că nu îl criticăm, nu îl judecăm și nu îl educăm fix atunci când el nu are nevoie de altceva decât să fie ascultat. Când are nevoie să reducă puțin prin ventilare intensitatea a ceea ce simte. Sau poate doar să înțeleagă un pic mai bine ce simte rostind ce e atât de greu de păstrat în totalitate în sufletul lui.
Ascultându-ne copilul cu empatie și curiozitate își va găsi motivația să se autoobserve și să-și exploreze gândurile dificile.
Și să nu ne fie frică de emoțiile copilului, să încercăm să fim prezenți fizic și emoțional. Doar așa putem fi împreună.
Relația noastră e fundația pe care se construiește totul
Avem un trecut îndelungat cu copilul, o relație construită pe încredere și curiozitate autentică, cea mai semnificativă relație de până acum a copilului. Între un părinte și copilul lui adolescent există un spațiu relațional invizibil ochiului liber, dar extrem de real pentru cei doi.
Îl putem citi emoțional în postura corporală, ridicarea vocii sau tăcere, întreruperea contactului vizual, o încordare la nivel facial sau o respirație adâncă.
În această relație ne putem raporta la emoțiile lui intense ca la lumina care oferă oportunitatea de a explora lumea lui interioară, nu ca la un foc distructiv. Să permitem ca în preajma noastră să-și poată explora emoțiile pentru a se antrena pentru situațiile din lumea exterioară familiei, unde este potențial mai mult stres.
Dar nici o emoție nu poate fi explorată dacă nu se manifestă. De aceea înseamnă enorm pentru copiii noștri să aibă un spațiu în care își exprimă emoțiile în siguranță, oricât de intense ar fi, oricât de tare ar trânti ușa, oricât de ridicat ar fi tonul vocii.
Dacă reușim să vedem în manifestarea anxietății, rușinii, fricii, curajului, bucuriei, toate extreme, bineînțeles, această oportunitate de explorare, îi vom putea ajuta să integreze sentimentele pozitive și negative, să le accepte fără să le judece, să-și crească sentimentul de siguranță și libertate personală.
Ce poate învăța adolescentul de la noi
Noi părinții suntem primii care iau pulsul emoțional al copiilor noștri. Noi citim continuu sentimentele lor și ale noastre proprii. În această postură, putem deveni pentru ei modelul de care au nevoie:
Acceptare fără judecată. De la noi pot învăța cum să își abordeze emoțiile cu curiozitate, nu cu critică. Cum să le exprime, să le regleze, să le înțeleagă, și mai ales, să le facă adaptative. Să le facilităm acceptarea emoțiilor prin empatizare plină de compasiune cu aspectul dureros al acestora, arătându-le că pot să le accepte în mod autentic, fără să le judece.
Repetat în timp, acest lucru le va permite să își modifice gândurile și convingerile neadaptate care le influențează reacțiile emoționale. Astfel adolescenții noștri își vor spori competența emoțională și vor avea vieți mai semnificative și mai satisfăcătoare.
Ilustrația îi aparține lui Davide Bonazzi.
