Ne dorim să oferim copiilor noștri tot ce e mai bun, într-o societate extrem de competitivă. Și fiecare dintre noi se străduiește să răspundă acestei provocări după cum știe mai bine.
Ceea ce cunoaștem cu certitudine este că nevoile copiilor sunt universale, printre cele mai importante fiind nevoia de conexiune, nevoia de a se simţi valoros și acceptat, nevoia de autonomie, dar și de disciplină, nevoia de a-și exprima emoţiile în siguranță, nevoia de stabilitate și predictibilitate, nevoia de atenție şi de a fi iubit.
Dacă aceste nevoi sunt împlinite ori de câte ori pot părinții, măcar 30% din timp, cum ne îndeamnă Kent Hoffman, copiii vor învăța să-și organizeze emoțiile, să stabilească relații sănătoase, să devină oameni adaptați.
Tocmai pentru că ne străduim să facem tot posibilul, înțelegerea modalităților prin care putem greși, ne ajută să evităm anumite greșeli și să devenim părinți mai buni.
De exemplu, orice părinte iubitor și dedicat, pune uneori pe copil o presiune greu de dus prin așteptări prea mari. Le cunoaștem cu toții pe unele dintre acestea: note mari, rezultate excepționale la concursuri, performanțe în sport.
Paradoxul este că, deși au toată grija părinților și avantajele economice ale familie, mulți dintre adolescenții noștri suferă de tulburări emoționale: tulburări de comportament alimentar, comportamente auto-distructive, diverse dependențe, tulburări de anxietate, depresie. Alții par să fie constant nefericiți. Aici aveți două rapoarte, unul internațional și unul din România, care vă pot oferi mai multe detalii.
Așadar, putem observa că starea lor de bine este disproporționată în raport cu condițiile de viață.
Unii dintre acești adolescenți demonstrează competențe înalte în anumite domenii ale vieții lor, și astfel reușesc să mascheze dificultățile din alte zone. Par să funcționeze bine în exterior, dar orice situație sau eșec care pare minor îi poate afecta intens. O mare parte dintre ei sunt comunicativi, conștienți din punct de vedere psihologic, dar au dificultăți în a anticipa consecințele propriilor acțiuni.
Deși se confruntă cu o intensitate emoțională mare, presiune, neliniște, anxietate, furie, tristețe, le este greu să recunoască aceste trăiri și să le exprime în cuvinte. Această dificultate de acces la propria viață emoțională face ca suferința să pară fără vreun motiv anume.
Este natural ca părinții să dorească să ofere adolescenților tot sprijinul posibil, inclusiv prin bunuri materiale, sperând că acestea îi vor face să se simtă mai bine. Această generozitate vine dintr-o dragoste profundă și din dorința de a-i proteja. Însă, oricât de mult îi iubim și oricât de mult le oferim material, echilibrul emoțional are nevoie de alte forme de susținere.
Când un copil face o faptă imorală sau ilegală toți începem să ne punem întrebări inconfortabile
Cum s-a putut întâmpla așa ceva? Ce l-a determinat să facă asta? Dar părinții lui de ce nu au știut ce se întâmplă cu el?
Aceste întrebări nu au răspunsuri simple, iar prevenirea repetării acestor comportamente cu siguranță nu are soluții ușoare. Ce știm însă este că umilirea copiilor nu se numără printre soluții.
Ca părinți și educatori, e important să vedem copilul din spatele faptei. Să nu îi judecăm după aparențe, chiar și în momentele când comportamentul lor ne provoacă să facem exact opusul.
Pe lângă oricare comportament, care se vede, există în spatele acestuia sentimente care rămân nevăzute și de aceea nici nu pot fi înțelese ușor.
Observăm asta când copiii nu reușesc să-și exprime nevoile în cuvinte și comunică doar prin a da cu picioarele în lucruri, chiar dacă sunt copii bine educați. Când copiii se refugiază în tăcere, neputând să descrie ce simt. Când copiii simt izolare emoțională, trăind cu sentimente de rușine, tristețe, neliniște sau furie, care îi copleșesc atât de mult încât devine și mai dificil să le împărtășească.
Informarea pe această temă nu tratează spontan copiii, părinții, educatorii sau psihologii de analfabetismul emoțional al fiecăruia.
Chiar și atunci când înțelegem teoretic aceste aspecte, în practică ne confruntăm cu faptul că unii copii rămân emoțional tot într-un stadiu imatur, în goana după un model fals de om puternic, în care identificarea emoțiilor și organizarea lor pare a fi o dovadă de mare slăbiciune.
Tocmai de aceea, înțelegerea profundă a felului în care evenimentele din trecutul unui copil conduce la un comportament ilegal sau imoral e esențială. Mai mult, înțelegerea evenimentelor din trecutul părinților adolescentului poate ajuta gestionarea prezentului.
Dar această înțelegere nu se poate face decât dacă stabilim o conexiune cu copilul, fie că suntem părinți, educatori sau psihologi.
A avea o conexiune cu copilul înseamnă a construi o legătură emoțională puternică, bazată pe înțelegere și acceptare necondiționată. Implică a fi prezent emoțional, a-l asculta activ, a fi empatic, a avea compasiune față de copil. Prin aceste acțiuni, copilul se simte văzut, auzit și în siguranță, ceea ce consolidează o relație de încredere și sprijină dezvoltarea sa emoțională și abilitățile de comunicare.
După stabilirea conexiunii pot trece săptămâni sau luni când se deschide scurt o fereastră de autodezvăluire emoțională și copilul își arată brusc nefericirea care fusese acoperită anterior cu furie.
Doar după stabilirea legăturii putem încerca să înțelegem nevoile reale ale copilului, pentru că, deși copiii dezvăluie un set simplu și aparent universal de nevoi, fiecare copil are propriile nevoi, diferite, complicate și uneori conflictuale. De aceea, părinții și educatorii au responsabilitatea de a face efortul de a le înțelege printr-o conectare autentică.
Am încredere că putem găsi resurse să vedem trăirile interioare ale copiilor noștri dincolo de aparențe. Să vedem bucuriile și frustrările lor, să îi putem ajuta să și le vadă ei înșiși. Să înțelegem greutățile lor și cauzele acestora.
Pentru asta e absolut necesar să-i privim fără prejudecăți, să-i ascultăm cu mintea și inima deschise.
E un proces continuu, care merită parcurs și care nu se termină niciodată, nici în viața de adult, când în continuare oamenii încearcă să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși în alte roluri deja.
Perioada copilăriei și adolescenței ne oferă o fereastră prețioasă de oportunitate pentru a ajuta copiii să dezvolte strategii sănătoase de gestionare a emoțiilor, înainte ca modelele negative să se consolideze în viața de adult.
Iar noi, părinții, ne putem îmbunătăți continuu, învățând din fiecare experiență și adaptându-ne la nevoile în schimbare ale copilului nostru.
Când simțim vulnerabilitatea copilului, să nu alegem să-l protejăm de provocări sau dezamăgiri. Copilul are nevoie de echilibru între performanțele școlare și așteptările legate de responsabilitățile în familie. Sarcinile obișnuite: făcutul temelor, venitul acasă la ora stabilită, ordinea în cameră, prezența la cină trebuie tratate cu disciplină și necesită o abordare fermă și consecventă.
Dacă se pierde acest echilibru, copiii vor aștepta cu regularitate ca ceilalți să preia conducerea, în loc să învețe ei înșiși să-și gestioneze timpul și să stabilească prioritățile în sarcini.
Să îi ajutăm să aibă curajul să se cunoască mai bine, să se accepte și aibă încredere în ei înșiși!
Ilustrația îi aparține lui Davide Bonazzi.
